Andre Van Lysebeth

Tantra, Zohar-ul şi Kabbala[1]



Zilnic, fiecare evreu de sex
masculin îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că nu l-a făcut femeie! Să existe,
deci, o incompatibilitate totală între tantrism şi iudaism? Răspunsul la
această întrebare este mai puţin evident decât pare, chiar dacă e adevărat că
evreii fundamentalişti nu vor practica prea curând rituri sexuale de tip
tantric.
Şi totuşi!
A doua zi după o discuţie despre tantra, un prieten evreu ortodox, directorul
unui colegiu ebraic, mi-a zis: „Un kabbalist nu ar vorbi altfel”. De aici a
pornit un schimb de opinii având ca subiect kabbala, mai întâi cu el, apoi cu
alţi evrei „kabbalişti”. În legătură cu termenul Kabbala, care, dealtfel, ar
trebui scris Kabbalah, el înseamnă
„ceea ce este primit”, cu alte cuvinte, Tradiţia primită de la Unul Dumnezeu şi
de la Maeştri, ca şi tantra. În Israel, kabbala
semnifică şi bacşişul dat şoferului de taxi!
Ori,
pătrunzând puţin în această Tradiţie, descoperim aici nu doar puncte comune cu
tradiţia tantrică: de fapt, temele esenţiale ale tantrei sunt prezente şi aici,
inclusiv viziunea asupra sexualităţii.
Un prim
punct comun. Kabbala, ca şi tantra,
nu este o carte sacră, precum Biblia, Evangheliile, Coranul sau Vedele, ci o comoară
de învăţături secrete ale vechiului Israel, transmise oral de la maestru la
discipol. Alt punct comun: ca şi în cazul tantrei, al cărui nume şi concepţii
nu au început să fie cunoscute de neiniţiaţi înainte de secolul VI, tradiţia
kabbalistică, deşi milenară, a fost accesibilă unor cercuri mai largi doar prin
secolul al XII-lea, deşi mistica sa urcă în timp până la cele mai vechi curente
iudaice.
Esenţialmente,
principiul de bază al Kabbalei este „Ceea ce se află aici jos este precum
ceea ce se află în Ceruri”, echivalentul lui „Tot ce se află aici, este şi în
altă parte” din tantra.Dar, pentru a pătrunde mai adânc în subiect, trebuie să
facem referire la o carte, Zohar-ul, sau
Cartea Splendorii de Moshe de Leon (1250-1305) care se revendica de la învăţăturile
lui Simon-bar-Jochai, marele maestru din secolul II. Chiar dacă acesta din urmă
a fost contestat, este cert că Moshe de Leon se baza pe vechea transmisiune
orală iudaică. La vremea publicării sale, Zohar-ul
nu a fost apreciat la justa valoare, chiar dacă această operă avea să marcheze
următorii 500 de ani. De asemenea, Kabbala a influenţat hassidismul („pios” în
ebraică) până în zilele noastre. Printre marile figuri moderne ale acestui
curent, îi amintim pe Martin Buber, Marc Chagall, Elie Wiesel, precum şi
filosofii Heschel şi Levinas. Să nu-l uităm pe Gershwin, cu a sa Porgy and Bess.
Pentru
hassidic, ca şi pentru tantric „Orice lucru creat, oricât de neînsemnat ar fi,
precum o piatră şi lucruri şi mai neînsemnate, mărturisesc pe Dumnezeu şi au un suflet.” Ideea că întregul
univers, precum nucleul atomului, este impregnat de conştiinţă – fiind
imposibil a concepe un suflet inconştient - , ocupă un loc central în tantra.
Foarte
surprinzător pentru un curent mistic evreiesc, deci inegrat în mediul unei
religii patriarhale, este importanţa pe care Kabbala şi Zohar-ul o
acordă Shekinei, aspectului feminin
al divinităţii. Potrivit tradiţiei kabbalistice orale, Dumnezeu este în acelaşi
timp bărbat şi femeie, indisolubil uniţi: Shiva şi Shakti? Shekina este „prezenţa divină”, „vălul necunoscutului”, „Mama
originilor”, „spaţiul matern” Pentru Kabbala,
fiecare femeie reprezintă Shekina şi
este direct protejată de ea, aşa cum este cazul cu Shakti din tantra.
Şi în clipa
când Kabbala spune că bărbatul nu este complet decât unit
cu shekina sa, nu este vorba despre o
simplă metaforă! Zohar-ul (I, 55b) afirmă: „Sfântul – fie binecuvântat – nu-şi
alege sălaş acolo unde bărbatul şi femeia nu sunt uniţi”. Şi în Capitolul III,
81 a : „Când bărbatul, pe deplin sănătos, realizează acest Unu, el este în
acest Unu Şi când este bărbatul Unu? Când bărbatul şi femeia se află în unuine
sexuală (siwurga)... Vino şi vezi!
Din clipa când fiinţa umană, în calitate de bărbat şi femeie, este unită,
veghind ca gândurile să fie sfinte, ea
este perfectă şi neprihănită şi este numită Unu. Bărbatul trebuie să facă
astfel încât femeia să cunoască bucuria plăcerii (que la femme jouisse) în momentul când ea formează o singură voie
cu el – şi amândoi trebuie să-şi păstreze spiritul concentrat asupra acestei
uniuni.” Aici este vorba, desigur, despre o uniune sexuală concretă, unde se
regăseşte esenţialul maithunei tantrice: sacralizarea sexului ca mijloc de
acces la realităţile ultime ale universului.
Louis
Rebcke scrie: „Din clipa când se împlineşte uniunea credinciosului şi a amantei
sale, se restabileşte, de asemenea, unitatea sufletului plecând de la cele două
jumătăţi pierdute, mai precis, bărbatul şi femeia. Potrivit tradiţiei iudaice,
această reunificare trebuie să aibă loc pentru a restabili ordinea divină
originară în creaţie. Pentru amantul Shekinei
şi pentru căutător în general, această plenitudine este consolarea în această
lume tristă şi violentă.... Kabbalistul găseşte astfel cheia pentru un nou
început şi află că un căutător care urmează fidel calea lui Dumnezeu va sfârşi
găsind casa iubitei sale adorate.” (în Prana,
1982/83, p. 89).
Tot
potrivit lui Louis Rebcke, adevăratul kabbalist este un amant care nu-şi
părăseşte niciodată shekina, care, în
creaţie, este reprezentată de femeie. „Fără ezitare, el se apropie de ea, îi
ascultă cuvintele de înţelepciune şi dragoste pe care i le adresează din
spatele voalului. Aceste cuvinte îi conferă viziunea şi ştiinţa interioară,
numită derasch în Kabbala....” Voalul, nu este, oare, Shakti „concretă” în spatele căreia se
ascunde Shakti cosmică? Nu joacă ea, aici, faţă de bărbat, rolul celei care
iniţiază, la fel ca în ritul tantric? Ceea ce înseamnă, de asemenea, că, precum
tantricul, kabbalistul râmâne constant în raport cu femeia exterioară şi
interioară.
Într-o
traducere a Zohar-ului datorată lui
Jean de Pauly, la pagina 55, stă scris: „Iată de ce Scriptura spune „I-a binecuvântat şi le-a dat numele de Adam.” Astfel, Scriptura nu spune: „L-a binecuvântat şi i-a dat numele de
Adam”, deoarece Dumezeu nu binecuvântează dacât în clipa când bărbatul şi
femeia sunt uniţi. Bărbatul singur nu merită nici măcar numele de bărbat cât nu
este unit cu femeia.” Însăşi utilizarea cuvintelor „bărbat” şi „femeie”
indică limpede că este vorba despre o relaţie bazată pe sex.
În cartea
sa Metafizica sexului, (p. 311), după
ce a citat Zohar-ul, Julius Evola
evocă existenţa unei magii sexuale secrete în kabbalism. Vorbind despre secta
Sabbatienilor, autorul aminteşte doctrinele lui Jacob Franck, care merge mult
mai departe şi afirmă că forţa mistică a lui Messia, pe care îl considera ca un
simbol, a fost pusă în femeie. Citat de Evola, Franck învaţa de asemenea: „Vă
spun că toţi evreii se găsesc într-o mare nenorocire, căci ei aşteaptă venirea Mântuitorului
şi nu pe cea a Femeii.” Am putea să spunem acelaşi lucru despre întreaga
umanitate a secolului XX.
În cartea
sa Istoria Religiilor (p. 354),
Mircea Eliade notează că „mai multe comentarii rabinice lasă să se înţeleagă că
şi Adam a fost uneori conceput ca androgin. „Năşterea Evei” nu ar fi fost, în
definitiv, decât scindarea androginului iniţial în două fiinţe, bărbat şi
femeie.” Adam şi Eva au fost creaţi spate în spate, lipiţi la nivelul umerilor;
Prin urmare, Dumnezeu i-a separat printr-o lovitură de secure, tâindu-i în
două”. Alţii sunt de părere că primul om (Adam) era bărbat în partea dreaptă şi
femeie în partea stângă, dar Dumnezeu l-a spintecat în două jumătăţi.” (Bereshit rabbâ, l, I, fol. 6, col. 2, etc.).
Evident,
toate acestea sunt aceleaşi realităţi simbolice pe care le găsim exprimate în
vechiul mit al androginului Ardhâmarî din
tantra – etimologia latină a cuvântului sex derivă din sectus, a secţiona! Astfel, stânga este feminină şi partea dreaptă,
masculină!
S-ar cuveni,
de asemenea, să stabilim o paralelă între sephiroth-urile
din Zohar şi energiile subtile din
tantra, dar asta ne-ar obliga să depăşim cadrul, fatalmente limitat, al
prezentei cărţi.
Este de la
sine înţeles că scopul în care am apelat la sursele citate anterior nu este
acela de a „recupera” Kabbala şi a o
include în tantra, ci tocmai de a arăta că, în clipa când aruncăm o privire
către tradiţia sa esoterică transmisă de milenii pe cale orală, iudaismul se
dovedeşte a fi mult mai puţin patriarhal decât pare.
Esoterismul
iudaic se întâlneşte cu tantra şi cu filosofia indiană samkhya şi când vorbeşte
despre constituţia fiinţei omeneşti, făcute dintr-un suflet şi mai multe
„învelişuri” (ceea ce reprezintă traducerea exactă a termenului sanskrit koshas) şi din patru „vânturi” care îi
dau forma. În tantra, ca şi în esoterismul iudaic, aceste „vânturi” sunt forţe
subtile (vayu în sanskrită) care
converg şi animă corpul solid, format din aceleaşi patru elemente ca în tantra:
pământul, apa, aerul, focul. Este adevărat că tantra şi samkhya le adaugă akasha, „vidul dinamic”, însă acesta din
urmă nu este necunoscut de esoterisul iudaic, care spune: „Astfel, printr-o
taină dintre cele mai ascunse, infinitul a lovit, cu sunetul Verbului,
vidul....” unde regăsim de asemenea Sunetul originar.
Un alt
element din India neariană care se
regăseşte în esoterismul iudaic este reîncarnarea, subiect la modă acum în
Statele Unite. Din nou, Jean de Pauly: Căci şi Iuda, împreună cu celelalte
triburi, cunoştea taina aceasta; ei ştiau că sufletul, dacă nu şi-a îndeplinit
misiunea pe pământ, este dezrădăcinat şi transplantat iar pe pământ, aşa cum e
scris:”Şi omul se întoarce pe pământ.” (Iov,
XXXIV, 15.) Dar sufletele care şi-au îndeplinit misiunea în timpul şederii lor
pe pământ au o soartă mai bună, căci ei rămân lângă Cel Sfânt, fie
binecuvântat. Acesta este sensul cuvintelor Scripturii:” Prefer soarta morţilor
decât cea a oamenilor care trăiesc încă”. (Ec. IV, 2). Fericit este sufletul
care nu este nevoit să revină pe această lume pentru a răscumpăra păcatele
săvârşite de omul căruia îi dădea viaţă! (I. 187b, 188a).”
Pentru
adeptul occidental al tantrei nu este esenţial să-şi definească poziţia faţă de
reîncarnare, să o accepte sau să o respingă. Pentru tantric, important este
momentul prezent, este a se şti parte integrantă a procesului de ivire a lumii
manifestate, inclusiv a lui însuşi. Cu sau fără reîncarnare, ceea ce contează
pentru mine este să fac ceea ce se cuvine, aici şi acum, pentru a trăi cât mai
deplin cu putinţă condiţia mea de fiinţă umană şi să îmi îndeplinesc sarcina ce
decurge de aici. Ce mă interesează pentru moment este a scrie această carte.
După care, vom mai vedea! „Ajunge zilei grija ei”.

Traducere de Marian Stan
[1] Textul de
faţă reprezintă un subcapitol al cărţii Tantra,
le Cult de la Feminite, lucrare încă inedită pentru publicul românesc.